Audentes fortuna juvat ( lat., Vergiliu, Eneida, X, 284, Norocul surâde celor ce îndrăznesc)
Acest vers figurează în Eneida, marea operă neterminată a lui Vergiliu, publicată puţin după moartea sa, în anul 19 Î.Ch. În această epopee a originilor, scriitorul leagă istoria romană de mitul troian. Cu aproape o mie de ani mai devreme, Troia fusese învinsă de coaliţia aheilor şi troianul Enea reuşise să scape pe mare. După o traversare plină de primejdii, el vru să se stabilească în Italia. Vergiliu se inspiră astfel din întoarcerea lui Ulise, cântată de Homer şapte secole înaintea lui, dar perspectiva este inversată: în timp ce Ulise se reîntoarce ca învingător în regatul său pe care trebuie să-l recucerească, Enea soseşte ca învins pe un pământ necunoscut, Latium, pe care trebuie să-l cucerească. La aflarea veştii debarcării micii armate conduse de troian, generalul Turnus, nepot turbulent al regelui Latinus, se şi aruncă asupra duşmanului. El găseşte totuşi timp de a-şi îmbărbăta trupele: "Puteţi să vă învingeţi inamicul! Marte în persoană este cu voi! Să alergăm către mare chiar când ei, tremurând, vor face primii paşi pe ţărm! Norocul surâde celor care îndrăznesc!" Dar latinul temerar fu ucis de troian în luptă.
Versul, imortalizat de Vergiliu într-un sens ironic, era deja un dicton foarte popular, folosit înaintea lui de Terenţiu ( 190 -159 Î. Ch. ) şi de Cicero ( 106 - 43 Î. Ch. ). Era atât de cunoscut încât oratorul îl cita în rezumat. Dar la Vergiliu aceste cuvinte aveau şi un sens politic, astăzi uitat. Într-adevăr, cu doisprezece ani mai devreme, norocul îl ocolise pe Marc Antoniu, care avea reputaţia de a fi un mare îndrăzneţ, dar uneori imprudent şi nestăpânit. Un fel de nou Turnus. În schimb, norocul îi surâsese adversarului său, Octavian Augustus, şi el îndrăzneţ, dar chibzuit.
Eneida este deci totodată o celebrare a cultului imperial al noului Enea, demnul succesor al regelui Latinus: Julius Cezar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu