sâmbătă, 30 aprilie 2011

Cine se aseamănă se adună



 Acesta este unul dintre cele mai vechi adagii ale antichităţii greco-romane. Homer, poetul orb al Greciei arhaice, l-a folosit în Odiseea, poem de mari dimensiuni în care cântă aventurile lui Ulise (Odiseu). După victoria aheilor asupra troienilor, eroul grec se îndreaptă spre insula sa, Itaca. Îi vor fi necesari 10 ani pentru a ajunge la destinaţie. Deghizat în cerşetor, el este condus acasă de un porcar. "Iată un nenorocit condus de un alt nenorocit, astfel zeii îi adună pe cei care se aseamănă! Porcar ticălos, unde îl duci pe acest cerşetor lacom, acest blestem al ospeţelor, care-şi va rezema umerii de toate uşile, cerând resturi de mâncare?", exclamă un căprar întâlnindu-i pe cei doi oameni în zdrenţe.(...)
O formulă reluată de filosofi
În epoca clasică ( sec. V - IV î.Chr.), Platon apoi Aristotel utilizează de asemena adagiul "Cine se aseamănă se adună", precizând ironic "gaiţă lângă gaiţă" (gaiţa este un prădător de cuiburi, cunoscută totodată pentru ţipetele sale stridente).
În secolul I î.Chr. Cicero foloseşte şi el formula într-un sens pesimist: "Am auzit adesea plângerile contemporanilor mei - după un vechi proverb, se adună de bună voie cine se aseamănă -, personaje consulare, precum Caius Salinator, Spurius Albinus, lamentându-se pentru că erau nevoiţi să renunţe la plăceri fără de care nu concepeau viaţa şi, în acelaşi timp, pentru că oamenii care, mai înainte, se ţineau după ei, acum îi abandonau."
Şi poporul din Roma, în epocă, utilizează o variantă cu animale a proverbului: "Măgarul se freacă de măgar."