Zidurile Ierihonului

Meditaţii online la limba română *** Blogul profesorului de limba română

---

Expresia derivă dintr-un mit biblic (Cartea lui Iosua, cap. VI, v. 20). Se povesteşte că evreii, în drumul lor spre Canaan (Palestina), trebuia să cucerească oraşul Ierihon. Zidurile cetăţii au fost însă atât de trainice, încât atacanţii nu reuşeau cu nimic să le dărâme. Abia când ei au sunat din trâmbiţele sfinte, zidurile oraşului au căzut de la sine şi Ierihonul a capitulat.

De aici, două expresii:

1. Zidurile Ierihonului - pentru o cădere miraculoasă;
2. Trâmbiţele Ierihonului - semnificând glasuri puternice ca sunetele unei goarne.

Iam, proximus ardet Ucalegon!

Iam, proximus ardet Ucalegon! - Arde la vecinul Ucalegon (Vergilius, Aeneida)
Expresie folosită pentru a atrage atenţia oamenilor să nu rămână nepăsători la nenorocirea vecinului, pentru că aceeaşi nenorocire îi poate paşte şi pe ei.

Ab ovo

Ab ovo - de la ou, de la început

Horaţiu (Arta poetică, v. 147) îl laudă pe Homer că a ştiut să scoată toată Iliada dintr-o singură scenă, dintr-un singur eveniment al asediului Troiei (mânia lui Ahile), fără să fi avut nevoie, pentru a-şi mări poemul, să o ia de la naşterea Elenei, cauză a războiului, care, potrivit mitologiei, ar fi fost născută dintr-un ou, la fel ca şi Clitemnestra, altă fiică a Ledei: Nec gemino bellum Trojanum orditur ab ovo ( Pentru a povesti războiul Troiei, el nu începe de la oul Ledei.).
Dar există şi o altă variantă de a explica această expresie.  Ab ovo usque ad mala (de la ouă până la mere) era un proverb, născut din obiceiurile de masă ale romanilor. Masa începea aproape întotdeauna cu ouă şi se termina cu fructe. Horaţiu însuşi spune, vorbind de cântăreţul Tigellius : Ar fi cântat de la ou până la mere, adică pe toată durata mesei.

Veni, vidi, vici

Veni, vidi, vici - Am venit, am văzut, am învins (Plutarch - Vieţile paralele).

Conţinutul lapidar al scrisorii lui Cezar către Matius (cavaler roman şi cel mai bun prieten al lui Cezar), prin care vestea Senatului biruinţa sa rapidă de la Zala (anul 47 î.Hr.) asupra lui Franace, regele Pontului. Plutarh în Paralela Alexandru Macedon - Iulius Caesar  subliniază că scurtimea scrisorii nu se datorează întâmplării, ea a fost concepută astfel intenţionat, spre a sugera scurtimea şi iuţeala luptei. 

Expresia indică un succes fulgerător.

Ubi bene, ibi patria

Ubi bene, ibi patria - Unde este bine, acolo este patria

Această expresie este întâlnită, cu mici diferenţe, la Aristophan, Pacuvius (primii care au folosit-o) şi la Cicero (Tusculanae: Patria est ubicumque este bene.)

Este deviza celor care, pentru avantaje materiale, sunt gata să calce în picioare sentimentul patriotic.

Tabula rasa

Tabula rasa - tablă ştearsă
Anticii scriau pe tăbliţe cerate, putând şterge, la nevoie, cele scrise.
În concepţia lui J. Locke, care a pus în circulaţie această expresie, omul se naşte cu o minte "tabula rasa" (foaie nescrisă) pe care se imprimă cunoştinţele căpătate prin educaţie şi prin viaţa dusă în societate.
În mod curent, a face "tabula rasa" înseamnă a şterge trecutul cu buretele, a o lua de la început.
Ironic, i se spune unui elev leneş: eşti o "tabula rasa", adică nu ştii nimic.

Quia nominor leo

Quia nominor leo - Fiindcă mă numesc leu (Phedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo)

Cuvintele cu care justifică leul pentru ce a luat cea mai mare parte din cerbul căzut pradă. Phedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, ca şi Bolintineanu (La dreptul celui mai tare) şi La Fontaine (Junca, oaia, capra în societatea leului). Expresia fiindcă sunt leu este adresată celor ce abuzează de puterea lor, ca şi în Primo mihi.

Panem et circenses

Panem et circenses - Pâine şi jocuri la circ (Juvenalis - Satirae)

[...] iam pridem, ex quo suffragia nulli / uendimus, effudit curas; nam qui dabat olim / imperium, fasces, legiones, omnia, nunc se / continet atque duas tantum res anxius optat, / panem et circenses. [...]

(Juvenalis, Satirae 10.77–81)

În Roma imperială, în decadenţă, mulţimile nu mai cereau în Forum decât pâine şi spectacole gratuite, după cum reproşează poetul.

În sens general, înseamnă a oferi maselor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenţia de la revendicările lor reale.

Hic Rhodos, hic salta!

Hic Rhodos, hic salta! - Aici este Rodos, aici să sari! (Esop - Fabulae)

Esop povesteşte despre un om care se lăuda cu tot felul de vitejii: de pildă că la Rhodos făcuse un salt de 40 de paşi. Când îi asigură pe cei de faţă că are martori, ei îi spun: Ce-i nevoie de martori? Picioarele îţi sunt aici şi tot aici (...) este şi Rhodosul. Expresia, în limba latină, se aplică lăudăroşilor, adică: faptele constituie cea mai bună dovadă despre adevărul afirmaţiilor.

Gaudeamus (igitur, juvenes dum sumus)!

Gaudeamus (igitur, juvenes dum sumus)! - Să ne bucurăm (aşadar, cât suntem tineri)!
Este începutul unui vechi cântec al studenţilor germani devenit imnul studenţilor de pretutindeni. Ca expresie se foloseşte doar primul cuvânt, Gaudeamus!, ridicând paharul, la o agapă colegială. Cântecul studenţesc a fost popularizat în piese de teatru, opere, lucrări simfonice; a fost scrisă chiar şi o operă purtând acest titlu.