duminică, 20 martie 2011

Audentes fortuna juvat



Audentes fortuna juvat ( lat., Vergiliu, Eneida,  X, 284, Norocul surâde celor ce îndrăznesc)
Acest vers figurează în Eneida, marea operă neterminată a lui Vergiliu, publicată puţin după moartea sa, în anul 19 Î.Ch. În această epopee a originilor, scriitorul leagă istoria romană de mitul troian. Cu aproape o mie de ani mai devreme, Troia fusese învinsă de coaliţia aheilor şi troianul Enea reuşise să scape pe mare. După o traversare plină de primejdii, el vru să se stabilească în Italia. Vergiliu se inspiră astfel din întoarcerea lui Ulise, cântată de Homer şapte secole înaintea lui, dar perspectiva este inversată: în timp ce Ulise se reîntoarce ca învingător în regatul său pe care trebuie să-l recucerească, Enea soseşte ca învins pe un pământ necunoscut, Latium, pe care trebuie să-l cucerească. La aflarea veştii debarcării micii armate conduse de troian, generalul Turnus, nepot turbulent al regelui Latinus, se şi aruncă asupra duşmanului. El găseşte totuşi timp de a-şi îmbărbăta trupele: "Puteţi să vă învingeţi inamicul! Marte în persoană este cu voi! Să alergăm către mare chiar când ei, tremurând, vor face primii paşi pe ţărm! Norocul surâde celor care îndrăznesc!" Dar latinul temerar fu ucis de troian în luptă.
Versul, imortalizat de Vergiliu într-un sens ironic, era deja un dicton foarte popular, folosit înaintea lui de Terenţiu ( 190 -159 Î. Ch. ) şi de Cicero ( 106 - 43 Î. Ch. ). Era atât de cunoscut încât oratorul îl cita în rezumat. Dar la Vergiliu aceste cuvinte aveau şi un sens politic, astăzi uitat. Într-adevăr, cu doisprezece ani mai devreme, norocul îl ocolise pe Marc Antoniu, care avea reputaţia de a fi un mare îndrăzneţ, dar uneori imprudent şi nestăpânit. Un fel de nou Turnus. În schimb, norocul îi surâsese adversarului său, Octavian Augustus, şi el îndrăzneţ, dar chibzuit.
Eneida este deci totodată o celebrare a cultului imperial al noului Enea, demnul succesor al regelui Latinus: Julius Cezar.

marți, 15 martie 2011

Oderint, dum metuant!

Oderint, dum metuant! ( fr., Să mă urască, dar să se teamă de mine!)
Cuvintele au fost puse în gura lui Atreus, (rege al Micenei cândva între 1400 şi 1200 Î.Ch.) de scriitorul latin Lucius Accius, autor de tragedii inspirate din legendele şi miturile grecilor.
Atreus ar fi guvernat prin teroare, folosind toate mijloacele pentru a se menţine la putere: torturi, atentate, trădări, canibalism. Legenda spune că soarele însuşi şi-a schimbat drumul pe cer, îngrozit de ceea ce vedea. Descendenţii lui Atreus, atreizii ( fiul său, Agamemnon, şi nepotul său, Oreste ) reproduc în tragediile clasice ateniene toate aceste crime şi multe altele cu mare constanţă. Sângele lor este blestemat.
Din tragediile lui Accius, nu au rămas decât câteva mici fragmente, în care se găseşte şi faimoasa deviză miceniană. Cicero o citează în secolul următor: Vedem, în teatru, care a fost soarta celor ce au zis: "Să mă urască, dar să se teamă de mine!". În plin război civil după asasinarea lui Cezar, oratorul îl viza astfel direct pe adversarul său, Marcus Antonius.
Se pare că era zicala favorită a lui Caligula.
În 1648, la debutul Frondei, primul-ministru Mazarin era atacat în numeroase pamflete rimate (numite mazarinade), care denunţau proiectul său de a introduce un nou impozit. Cardinalul a făcut acest scurt comentariu, inspirat din Atreus: Să scrie, dar să plătească!

luni, 7 martie 2011

Ochi de Argus



Ochi de Argus
Expresia vine de la personajul mitologic Argus, poreclit şi Panoptes (care vede tot) şi despre care legenda spune că avea o sută de ochi, dintre care cincizeci totdeauna deschişi. De aceea zeiţa Iunona l-a însărcinat s-o păzească pe Io, de care Iupiter - soţul Iunonei - fusese îndrăgostit. Argus a devenit deci sinonim cu po persoană excepţional de atentă, căreia nu-i scapă nimic din vedere. Iar expresia "ochi de Argus" are înţelesul de simbol al vigilenţei.

vineri, 4 martie 2011

Noblesse oblige

Noblesse oblige (fr., Nobleţea obligă), maximă de obicei citată în franţuzeşte. Autorul ei este Gaston de Levis, care a scos în 1808 un volum de Maxime şi cugetări despre diferite teme. Sensul strict al maximei este: omul care e, sau care se pretinde nobil, trebuie să se poarte ca un nobil, Sensul mai larg este că postul înalt pe care-l ocupă cineva, titlul pe care îl deţine, ori cultura sa, îl obligă să aibă o comportare demnă de poziţia sa în societate.

joi, 3 martie 2011

Naturalia non sunt turpia

Naturalia non sunt turpia (lat., Lucrurile naturale nu sunt ruşinoase)
Un principiu al şcolii cinice a filosofilor autentici. La început, expresia avea următorul înţeles: ceea ce de la natură vine, nu e faptă de ruşine. După un timp însă, acest sens natural a fost ...denaturat de scriitori de scandal, care au luat vechea maximă filosofică drept paravan pentru a-şi acoperi creaţiile lor cu iz pornografic.

marți, 1 martie 2011

Magna cum laude

Magna cum laude (lat., Cu mare laudă) - Formulă încetăţenită aproape pretutindeni în universităţi. Se spune: a trece un examen magna cum laude, sau a obţine o diplomă magna cum laude, adică în mod strălucit, cu notele maxime, cu succes deplin.

Macht geht vor Recht

Macht geht vor Recht (germ., Forţa merge înaintea dreptului) - adică: forţa e mai tare decât dreptul. Expresia favorită a cancelarului german Bismarck, care o repeta în toate ocaziile. Unii îl consideră chiar autorul ei.