Veni, vidi, vici - Am venit, am văzut, am învins (Plutarch - Vieţile paralele).
Conţinutul lapidar al scrisorii lui Cezar către Matius (cavaler roman şi cel mai bun prieten al lui Cezar), prin care vestea Senatului biruinţa sa rapidă de la Zala (anul 47 î.Hr.) asupra lui Franace, regele Pontului. Plutarh în Paralela Alexandru Macedon - Iulius Caesarsubliniază că scurtimea scrisorii nu se datorează întâmplării, ea a fost concepută astfel intenţionat, spre a sugera scurtimea şi iuţeala luptei.
Ubi bene, ibi patria - Unde este bine, acolo este patria
Această expresie este întâlnită, cu mici diferenţe, la Aristophan, Pacuvius (primii care au folosit-o) şi la Cicero (Tusculanae: Patria est ubicumque este bene.)
Este deviza celor care, pentru avantaje materiale, sunt gata să calce în picioare sentimentul patriotic.
Tabula rasa - tablă ştearsă
Anticii scriau pe tăbliţe cerate, putând şterge, la nevoie, cele scrise.
În concepţia lui J. Locke, care a pus în circulaţie această expresie, omul se naşte cu o minte "tabula rasa" (foaie nescrisă) pe care se imprimă cunoştinţele căpătate prin educaţie şi prin viaţa dusă în societate.
În mod curent, a face "tabula rasa" înseamnă a şterge trecutul cu buretele, a o lua de la început.
Ironic, i se spune unui elev leneş: eşti o "tabula rasa", adică nu ştii nimic.
Quia nominor leo - Fiindcă mă numesc leu (Phedru, fabula Vacca, capella, ovis et leo)
Cuvintele cu care justifică leul pentru ce a luat cea mai mare parte din cerbul căzut pradă. Phedru a prelucrat o fabulă a lui Esop, ca şi Bolintineanu (La dreptul celui mai tare) şi La Fontaine (Junca, oaia, capra în societatea leului). Expresia fiindcă sunt leu este adresată celor ce abuzează de puterea lor, ca şi în Primo mihi.
Panem et circenses - Pâine şi jocuri la circ (Juvenalis - Satirae)
[...] iam pridem, ex quo suffragia nulli / uendimus, effudit curas; nam qui dabat olim / imperium, fasces, legiones, omnia, nunc se / continet atque duas tantum res anxius optat, /panem et circenses. [...]
(Juvenalis, Satirae 10.77–81)
În Roma imperială, în decadenţă, mulţimile nu mai cereau în Forum decât pâine şi spectacole gratuite, după cum reproşează poetul.
În sens general, înseamnă a oferi maselor pomeni neînsemnate, de care nu au nevoie, pentru a le distrage atenţia de la revendicările lor reale.
Hic Rhodos, hic salta! - Aici este Rodos, aici să sari! (Esop - Fabulae)
Esop povesteşte despre un om care se lăuda cu tot felul de vitejii: de pildă că la Rhodos făcuse un salt de 40 de paşi. Când îi asigură pe cei de faţă că are martori, ei îi spun: Ce-i nevoie de martori? Picioarele îţi sunt aici şi tot aici (...) este şi Rhodosul. Expresia, în limba latină, se aplică lăudăroşilor, adică: faptele constituie cea mai bună dovadă despre adevărul afirmaţiilor.
Gaudeamus (igitur, juvenes dum sumus)! - Să ne bucurăm (aşadar, cât suntem tineri)!
Este începutul unui vechi cântec al studenţilor germani devenit imnul studenţilor de pretutindeni. Ca expresie se foloseşte doar primul cuvânt, Gaudeamus!, ridicând paharul, la o agapă colegială. Cântecul studenţesc a fost popularizat în piese de teatru, opere, lucrări simfonice; a fost scrisă chiar şi o operă purtând acest titlu.
Ab urbe condita (Urbis conditae) (U.C) - de la întemeierea oraşului
Anii la romani erau număraţi de la întmeierea oraşului, adică de la întemeierea Romei (753 î.Hr.). Legenda spune că Romulus, fondatorul Romei, a tras prima brazdă pe locul unde s-a întemeiat oraşul. U.C. pus după cifrele anului înseamnă anul de la fondarea Romei (de exemplu: 450 U.C.).
Titus Livius şi-a intitulat cartea de Istorie romană: Ab urbe condita libri.
Cave ne cadas! - Ia seama să nu cazi!
În cortegiile triumfale la romani, în spatele învingătorului se afla un sclav care-i spunea aceste cuvinte pe tot parcursul drumului spre Capitoliu, avertisment împotriva trufiei.
Acesta este unul dintre cele mai vechi adagii ale antichităţii greco-romane. Homer, poetul orb al Greciei arhaice, l-a folosit în Odiseea, poem de mari dimensiuni în care cântă aventurile lui Ulise (Odiseu). După victoria aheilor asupra troienilor, eroul grec se îndreaptă spre insula sa, Itaca. Îi vor fi necesari 10 ani pentru a ajunge la destinaţie. Deghizat în cerşetor, el este condus acasă de un porcar. "Iată un nenorocit condus de un alt nenorocit, astfel zeii îi adună pe cei care se aseamănă! Porcar ticălos, unde îl duci pe acest cerşetor lacom, acest blestem al ospeţelor, care-şi va rezema umerii de toate uşile, cerând resturi de mâncare?", exclamă un căprar întâlnindu-i pe cei doi oameni în zdrenţe.(...)
O formulă reluată de filosofi
În epoca clasică ( sec. V - IV î.Chr.), Platon apoi Aristotel utilizează de asemena adagiul "Cine se aseamănă se adună", precizând ironic "gaiţă lângă gaiţă" (gaiţa este un prădător de cuiburi, cunoscută totodată pentru ţipetele sale stridente).
În secolul I î.Chr. Cicero foloseşte şi el formula într-un sens pesimist: "Am auzit adesea plângerile contemporanilor mei - după un vechi proverb, se adună de bună voie cine se aseamănă -, personaje consulare, precum Caius Salinator, Spurius Albinus, lamentându-se pentru că erau nevoiţi să renunţe la plăceri fără de care nu concepeau viaţa şi, în acelaşi timp, pentru că oamenii care, mai înainte, se ţineau după ei, acum îi abandonau."
Şi poporul din Roma, în epocă, utilizează o variantă cu animale a proverbului: "Măgarul se freacă de măgar."
